Plata ratelor poate fi amanata si in 2021 dar in anumite conditii



Potrivit ordonantei de urgenta adoptate de guvern, pana la data de 15 Martie 2021 pot fi depuse cererile de amanare a ratelor pentru inca maxim 9 luni.

Conditiile pentru eligibilitatea amanarii ratelor sunt aceleasi ca in 2020, adica trebuie formulata o declaratie pe proprie raspundere din care sa reiasa diminuarea incasarilor cu minim 25% fata de ultimele 3 luni anterioare solicitarii suspendarii obligatiilor de plata. Conditiile pentru aprobarea acestei facilitati sunt: creditul sa nu fie ajuns la maturitate si sa nu inregistreze restante la data solicitarii.

„Este o ordonanţă pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Este vorba despre modificarea Ordonanţei 37 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Este vorba de prelungirea amânării plăţii ratelor la bancă. EBA (Autoritatea Bancară Europeană – n.r.), iniţial ne-a spus foarte clar că nu pot să fie prelungite decât pentru nouă luni de zile. A venit cu explicaţii şi acum vă putem spune că nu există limite pentru cei care pot să solicite, dar, da, maximum este nouă luni de zile. Dacă ai...


avut nouă luni de zile rata amânată, nu mai poţi să o prelungeşti, dar ceilalţi pot să meargă până la nouă luni de zile şi partea bună este că sunt şi persoane care nu au făcut parte până acum (din program – n.r.), pot să aplice la această măsură”, a spus premierul Florin Cîţu

„Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligațiilor de plată a fost formulată până pe 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrării în vigoare a prezentei act normativ, suspendarea obligatiilor de plată complementar până la maximum 9 luni, se aplică prin cumularea creanței/restului de creanță aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadă suspendată potrivit OUG nr. 37/2020 cu creanța aferentă dobânzilor calculate pentru a doua perioadă suspendată. La creanța astfel rezultată dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare”, precizează Ministerul de Finanțe.