Sfaturi si greseli in achizitia terenului pentru casa.

Fie că doreşti să construieşti o casă acum, în viitor sau doreşti să investeşti banii trebuie să ai în vedere câteva criterii minime la achiziţia terenului. După stabilirea bugetului şi a suprafeţei dorite vom începe căutarea folosind internetul, ziarul, agenţiile imobiliare şi orice altă sursă. Eu de exemplu am ales să merg fizic în zonele preferate pentru a căuta un loc de casă deoarece mulţi oameni nu îşi promovează decât în acest fel vânzarea şi de multe ori preţul este mai bun deoarece sunt mai puţine persoane care vor citi anunţul.

În primul rând trebuie să avem în vedere amplasarea terenului cât mai aproape de oraş deoarece există posibilitatea mai mare să existe utilităţi sau să fie făcută o investiţie în viitor. Accesul la teren este de asemenea important. Eu am posibilitatea să ajung la teren prin două şosele principale, deci nu voi sta foarte mult în trafic. Distanţa până la locul de muncă este un criteriu important însă pentru mine nu deoarece am biroul acasă.

În al doilea rând trebuie să avem în vedere utilităţile existente , cum ar fi: curent, apă, canalizare, internet şi eventual gaz. Curentul ar fi minimul însă trebuie să avem în vedere că pentru a fora după apă sau pentru o fosă septică vom investi suplimentar. Gazul nu este neapărat o necesitate deoarece există metode de încălzire a casei mai ieftine sau cel puţin egale ca şi costuri. Distanţa până la utilităţi este de asemenea un criteriu şi aş recomanda să fie la maxim cincizeci de metri.

În al treilea rând trebuie să verificăm cum se face accesul la teren, dacă drumul principal este cedat la primărie. Dacă drumul nu este cedat trebuie să solicităm informaţii pentru minimul...


cedat, în caz contrar va trebui să cedăm din terenul cumpărat pentru amenajarea drumului.

Dacă am găsit terenul perfect luăm legătura cu vânzătorul şi începem negocierea. De obicei vânzătorii sunt dispuşi să cedeze între 5 şi 10 la sută din valoarea proprietăţii dar putem încerca şi mai mult. După prima negociere vom cere documentele terenului şi acordul pentru a efectua un studiu geotehnic. Costă în jur de 500 lei dar ne asigură că vom cumpăra un teren pe care putem construi în siguranţă. Dacă totul este înregulă vom încerca să mai negociem înainte de plata avansului.

Eu fiind din Oradea am ales să cumpăr un teren lângă oraş, mai exact in Sânmartin, Cihei cu o suprafaţă de 780 metri pătraţi plătind 18 Euro pentru un metru deci aproximativ 14000 Euro. În 2018 când am cumpărat locul pentru casă nu existau foarte multe case în zonă, asfaltul era la 800 metri însă aveam utilităţi curent, apă, canalizare, internet. Distanţa până în oraş este de aproximativ 5 kilometri iar până în centrul oraşului este de 8 kilometri. Acum în anul 2021 sunt aproape toate parcelele ocupate, asfaltul este la 20 metri de poartă iar preţul pentru un metru pătrat trece de 25 Euro.

În concluzie, dacă oraşul în care locuieşti se află în dezvoltare, extindere şi nu vrei să construieşti chiar acum, merită investiţia într-un teren aflat în zona metropolitană dar mare atenţie la criteriile minime pe care le-am expus. Orice greşeală te poate costa mult în viitor.